Regula de bază pentru concediul de odihnă rămâne neschimbată: zilele de concediu trebuie, înainte de toate, efectuate, nu transformate în bani. Totuși, există și în 2025 situații clare în care concediul neefectuat poate fi compensat bănește, iar în anumite cazuri angajatorul este obligat să facă această plată.
Concediul de odihnă neefectuat poate fi plătit doar atunci când contractul individual de muncă încetează. Asta înseamnă că salariatul poate primi bani pentru zilele rămase doar dacă intervine una dintre următoarele situații: demisie, concediere, pensionare sau deces. În cazul decesului, sumele aferente concediului neefectuat sunt plătite moștenitorilor.
În toate aceste cazuri, angajatorul are obligația de a achita contravaloarea zilelor de concediu rămase nefolosite. Pe durata raportului de muncă, această compensare în bani nu este permisă, chiar dacă ambele părți ar fi de acord.
Principiul este simplu: concediul de odihnă nu poate fi înlocuit cu o sumă de bani decât atunci când contractul de muncă încetează.
Calculul sumei se face pornind de la indemnizația de concediu. Pentru fiecare zi neefectuată se ia în calcul media veniturilor brute din ultimele trei luni anterioare încetării contractului, incluzând salariul de bază și sporurile cu caracter permanent. Această medie se împarte la numărul de zile lucrătoare și apoi se înmulțește cu numărul de zile de concediu rămase.
În ceea ce privește regulile aplicabile în 2025, concediul de odihnă trebuie programat anual, după consultarea salariatului, astfel încât fiecare persoană să beneficieze de minimum 10 zile lucrătoare consecutive de repaus. Dacă din motive obiective concediul nu poate fi efectuat, cum ar fi nevoi urgente ale serviciului, incapacitate temporară de muncă sau concediu pentru creșterea copilului, zilele rămase se reportează.
Zilele nefolosite trebuie acordate, ca regulă generală, într-un termen de 18 luni care începe din anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediu. Dacă angajatorul este cel care a împiedicat efectuarea concediului, el rămâne obligat să permită efectuarea acestuia chiar și după depășirea celor 18 luni.
Pretențiile salariale, inclusiv cele privind concediul compensat în bani, intră în termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care suma a devenit exigibilă. De aceea, este recomandat ca salariatul să păstreze documentele interne relevante, precum programări, cereri sau decizii, pentru a putea demonstra zilele rămase.
Sumele plătite ca și compensare pentru concediul neefectuat sunt considerate venituri salariale. Asta înseamnă că ele se supun impozitului pe venit și contribuțiilor sociale obligatorii. De regulă, plata se face în luna încetării contractului, odată cu lichidarea.
Angajatorul are și obligația să țină o evidență clară a concediilor acordate fiecărui salariat și să poată informa, la cerere, asupra numărului de zile rămase. Salariatul poate solicita în scris această situație pentru a evita neclaritățile sau eventualele pierderi.
Un exemplu simplu pentru 2025: dacă un angajat își încheie contractul la 15 martie 2025 și mai are 12 zile rămase din 2024 și încă 5 zile acumulate în 2025, în total 17 zile, iar media zilnică a veniturilor brute din ultimele trei luni este de 300 de lei, suma datorată va fi 17 înmulțit cu 300, adică 5.100 de lei brut. Din această sumă se vor reține impozitul și contribuțiile aferente, iar plata va apărea pe fluturașul din luna încetării contractului.
De reținut în 2025: compensarea în bani este posibilă doar la încetarea raportului de muncă, zilele de concediu nefolosite se reportează și trebuie acordate în limita celor 18 luni, iar efectuarea concediului în natură rămâne întotdeauna prioritară. Angajatorul are obligația să asigure acest lucru.
Pentru situațiile speciale, precum program redus, cumul de funcții sau perioade lungi de absență medicală, regulile se aplică în funcție de timpul efectiv lucrat și de numărul de zile de concediu cuvenit potrivit evidențelor interne ale angajatorului.