Mama Geta pregătește un proiect editorial pe care îl descrie fără ezitare drept una dintre cele mai puternice mărturisiri despre viața sa. Cu un stil direct și fără dorința de a înfrumuseța trecutul, ea spune că vrea să așeze pe hârtie experiențele care au marcat-o profund și care au lăsat urme nu doar în suflet, ci și în trup.
Volumul pe care îl are în minte nu va fi unul amplu, ci o carte scurtă, concentrată și ușor de parcurs, de aproximativ 100 de pagini. Intenția ei este clară: să spună esențialul, fără pagini încărcate inutil și fără ocolişuri. Mama Geta susține că a notat deja episoadele-cheie și că vrea ca totul să fie așezat într-o formă clară, cu ritm și cu accent pe adevărul trăit.
Ea mărturisește că de ani buni se gândește la această carte și că proiectul a rămas constant în mintea sa. În tot acest timp, a adunat idei și și-a conturat direcția, mai ales în jurul momentelor dramatice pe care spune că nu le poate uita niciodată. Tocmai aceste secvențe dureroase ar urma să devină nucleul volumului, alături de o introducere despre copilărie, începuturile sale și drumul parcurs până în prezent.
Din ceea ce lasă să se înțeleagă, cartea va avea forma unei biografii sincere, în care vor apărea atât etapele simple ale vieții, cât și momentele cele mai grele. Nu va fi doar o poveste despre trecut, ci o confesiune care pornește dintr-o nevoie profundă de a spune lucrurilor pe nume. Mama Geta vrea un titlu scurt, memorabil, din două sau trei cuvinte, dar nu își dorește ca totul să cadă exclusiv în registrul dramatic, chiar dacă subiectele abordate sunt apăsătoare.
Ambiția cu care privește acest proiect este una uriașă. Ea crede că povestea sa va avea un impact puternic asupra publicului și este convinsă că va stârni interes imediat. Încrederea pe care o are în această carte vine tocmai din convingerea că mărturiile ei vor ajunge direct la oameni, pentru că sunt spuse simplu, fără mască și fără artificii.
Printre cele mai grele capitole se vor afla cele legate de violența domestică și de urmările lăsate de relația cu fostul soț. Mama Geta spune că nu vrea să ocolească aceste episoade și că ele fac parte din adevărul complet al vieții sale. Vorbește despre coaste rupte, despre dureri care persistă și despre furnicături în piciorul drept, resimțite mai ales când stă mult în picioare sau când se schimbă vremea. Pentru ea, aceste lucruri nu sunt doar amintiri, ci realități care continuă să o însoțească și astăzi.
Sprijinul cel mai mare îl primește din partea familiei, în special de la fiica sa, Ileana, care o încurajează constant să termine ciorna și să ducă proiectul până la capăt. Acest sprijin pare să îi dea și mai multă hotărâre, mai ales că Mama Geta spune clar că nu este interesată de reacțiile fostului soț sau de ceea ce ar putea spune el despre ceea ce va citi. Din perspectiva ei, ceea ce va apărea în carte este adevărul și nu are de ce să fie schimbat sau îndulcit.
În tot ceea ce spune se simte dorința de a pune cap la cap nu doar o poveste de viață, ci și o formă de eliberare. Ea își ordonează deja notițele, construiește marile capitole și încearcă să transforme suferințele, familia, plecarea de acasă și momentele-limită într-o confesiune coerentă, apropiată de realitatea prin care a trecut.
Partea cea mai puternică a viitoarei cărți pare să fie tocmai faptul că nu se va feri de cele mai dureroase episoade. Mama Geta spune deschis că fostul ei soț i-a rupt coastele și i-a lăsat răni care se simt și acum, iar aceste detalii vor apărea în volum exact așa cum s-au întâmplat. Tocmai această promisiune a unei povești spuse pe șleau, fără teamă și fără cosmetizare, este cea care face ca proiectul ei editorial să stârnească deja interes și să anunțe o carte ce ar putea provoca un puternic val de reacții.