Laura Lavric a vorbit deschis despre parcursul său profesional, despre anii de muncă intensă în ansamblurile folclorice și despre felul în care a învățat să își gestioneze oboseala, emoțiile și greutățile în fața publicului. Artista, cunoscută pentru contribuția sa la muzica populară românească și pentru respectul față de costumul tradițional, a povestit într-o emisiune despre realitățile mai puțin văzute din spatele aplauzelor.
O carieră clădită prin muncă și disciplină
Laura Lavric a descris o viață de scenă marcată de un program extrem de solicitant. Repetițiile, spectacolele repetate, drumurile și nunțile care se prelungeau până târziu în noapte făceau parte din rutina sa profesională. Artista a explicat că, în acele perioade, odihna era aproape imposibilă, iar responsabilitățile de familie se împleteau cu cele artistice.
„Am muncit enorm. Cântam, eram la Rapsozii Botoșanilor și era autofinanțare. Autofinanțare fiind, doar luni aveam liber, în rest tot timpul eram pe teren. Sâmbătă aveam două spectacole, seara nuntă. Duminica, trei spectacole, seara nuntă. Lunea nu puteam vorbi. Feciorul meu răspundea la telefon, că îmi era rușine să vadă lumea că n-am glas. Adică dușmanii poate s-ar fi bucurat. Deci încrederea în tine, munca și, în primul rând, încrederea în Dumnezeu vă ajută”, a mărturisit artista.
Laura Lavric a explicat că, în asemenea condiții, era important nu doar să cânte bine, ci și să își păstreze demnitatea și imaginea în fața publicului. Chiar și atunci când oboseala era copleșitoare sau vocea îi era afectată, artista încerca să nu lase aceste lucruri să se vadă.
Pentru ea, disciplina, credința și sprijinul familiei au fost elementele care au ajutat-o să meargă mai departe. Într-o carieră construită prin sacrificii, fiecare apariție pe scenă a însemnat responsabilitate față de public și respect față de meserie.
Cuvintele care i-au rămas în suflet
Pe lângă amintirile despre munca depusă, Laura Lavric a evocat și o frază care i-a rămas adânc întipărită în memorie. Artista a povestit că cineva i-a spus, la un moment dat, cu multă înțelepciune:
„Laura, să nu fii necăjită de necazurile mele, că fiecare are o cruce neagră în casă, dar nu toți o scot la poartă.”
Aceste cuvinte au impresionat-o profund și au determinat-o să reflecteze asupra felului în care oamenii își poartă suferințele în tăcere. Laura Lavric a subliniat că fiecare om are propriile greutăți, indiferent de statut, profesie sau imagine publică.
Artista a vorbit despre importanța discreției, a empatiei și a respectului față de durerea celorlalți. În opinia sa, nu toate problemele trebuie expuse, iar uneori demnitatea stă tocmai în felul în care omul își duce povara fără să o transforme într-un spectacol.
Lecții de viață învățate pe scenă
De-a lungul anilor, Laura Lavric a învățat că succesul nu vine doar din talent, ci și din muncă, răbdare și puterea de a merge mai departe atunci când este greu. Perioadele de autofinanțare, drumurile lungi, spectacolele numeroase și sacrificiile personale au format portretul unui artist dedicat.
Vedeta a subliniat că nu dorește să pună accent pe dramă, ci pe responsabilitatea de a continua, de a transmite tradiția și de a rămâne aproape de public. Pentru ea, muzica populară nu este doar o profesie, ci și o misiune de suflet.
Prin mărturiile sale, Laura Lavric și-a arătat latura umană, dincolo de scenă, costume și aplauze. A vorbit despre oboseală, despre emoții, despre lecții primite de la oameni simpli și despre felul în care credința a ajutat-o să treacă peste momentele dificile.
Amintirile din anii de spectacole, vorbele care i-au rămas în suflet și experiențele trăite departe de lumina reflectoarelor conturează imaginea unui artist care a adunat nu doar aplauze, ci și povești de viață. Laura Lavric rămâne o voce importantă a muzicii populare românești și un exemplu de muncă, demnitate și respect față de public.