Ultima dorință a lui Mihai Leu, așa cum a lăsat să se înțeleagă în ultimele sale zile, nu a fost legată de faimă, avere sau recunoaștere. A fost o dorință profund umană, sinceră, născută din suferință, dar și din iubire față de cei din jur: aceea ca lupta lui cu boala să nu fie în zadar. Sprijinit moral de fiul său, Marco, care i-a spus să vorbească deschis despre lupta cu cancerul, Mihai Leu și-a dorit ca povestea lui să dea curaj altor oameni, poate necunoscuți, dar aflați în aceeași luptă crâncenă cu boala.
Într-o lume în care suferința este adesea ascunsă, considerată rușinoasă sau personală, el a ales să fie vulnerabil în fața publicului. Nu pentru el, ci pentru ceilalți. Pentru acei oameni care au nevoie de un exemplu, de o dovadă că viața merită trăită cu demnitate până la capăt, că speranța poate exista chiar și în cele mai întunecate momente.
Prin gestul său, Mihai Leu a arătat că adevărata forță nu stă doar în ring sau în victoriile sportive, ci și în curajul de a fi sincer, de a recunoaște că suferi, dar că alegi să lupți. Ultima sa dorință, spusă printr-un gând transmis de fiul său, devine astfel o moștenire morală: nu te ascunde, nu renunța, iar dacă poți, inspiră-i și pe alții să meargă mai departe.
Această atitudine spune totul despre caracterul unui om care a luptat toată viața: întâi ca sportiv, apoi ca tată, și în cele din urmă ca om aflat în fața celui mai greu adversar – boala. Dar și în fața acestui adversar, Mihai Leu a ales să lupte cu fruntea sus, lăsând în urmă nu doar o carieră remarcabilă, ci și o lecție de viață.