Ce prevede legea despre bunurile dobândite în timpul căsătoriei
În lipsa unui contract prenupțial sau a unei convenții matrimoniale, soții se află sub regimul comunității legale de bunuri. Cu alte cuvinte, bunurile obținute în timpul căsătoriei sunt, în principiu, bunuri comune. Totuși, legea face o diferență importantă între bunurile comune și bunurile proprii, iar această distincție rămâne valabilă și în cazul unui divorț.
Printre bunurile considerate, de regulă, proprii se numără:
bunurile dobândite înainte de căsătorie;
bunurile primite prin moștenire;
bunurile primite prin donație, dacă donatorul nu a stabilit în mod expres altceva;
drepturile personale sau creanțele care nu au fost puse în comun.
Astfel, o locuință primită de la părinți în perioada căsătoriei este, în mod obișnuit, bun propriu al persoanei care a primit-o. Aceasta nu intră automat în categoria bunurilor comune care se împart la divorț.
Situațiile care pot modifica regimul locuinței primite
Există însă situații în care un bun care inițial era personal poate ajunge să fie tratat diferit sau poate genera pretenții financiare din partea celuilalt soț. Cele mai întâlnite cazuri sunt cele în care ambii soți au contribuit la întreținerea, renovarea sau îmbunătățirea imobilului.
Dacă, de exemplu, din veniturile comune ale familiei au fost achitate rate, reparații importante, modernizări sau investiții consistente în locuință, celălalt soț poate solicita recunoașterea unei contribuții. Într-o astfel de situație, chiar dacă imobilul rămâne bun propriu, poate apărea obligația de compensare.
Un alt aspect important ține de actele prin care a fost transmis bunul. Dacă părinții au făcut donația în favoarea ambilor soți sau au introdus anumite clauze în documente, situația juridică poate fi diferită. De aceea, formularea din contractul de donație sau din actele de proprietate este esențială.
De asemenea, soții pot stabili printr-o convenție matrimonială ca locuința să devină bun comun sau pot reglementa clar modul de folosire, contribuțiile și eventualele despăgubiri în cazul unei separări.
Folosirea locuinței în interes comun poate complica, de asemenea, lucrurile. Dacă imobilul a fost utilizat ca locuință de familie, pentru activități comune sau chiar pentru o afacere de familie, instanța poate analiza mai atent contribuțiile fiecărei părți.
Plățile comune pentru un credit ipotecar reprezintă un alt exemplu important. Dacă imobilul a fost primit de unul dintre soți, dar ratele sau alte cheltuieli majore au fost achitate din bani comuni, acest lucru poate genera drepturi de compensare la divorț.
În multe cazuri, instanța analizează cât din valoarea imobilului provine din bunul propriu și cât a fost adăugat prin contribuții comune. În funcție de probe, pot fi stabilite despăgubiri, compensații sau alte forme de echilibrare între foștii soți.
Este foarte importantă păstrarea documentelor: contractul de donație, actele de moștenire, chitanțele pentru renovări, facturile, extrasele de cont și orice dovadă a plăților făcute din bani comuni. Acestea pot fi decisive în cazul unui litigiu.
„Casa primită de la părinți nu este, prin definiție, bun comun. Însă contribuțiile financiare și înțelegerile ulterioare pot schimba modul în care situația este analizată.”
Ce pot face soții pentru a evita conflictele
Pentru a preveni neînțelegerile, soții pot încheia o convenție matrimonială prin care să stabilească în mod clar regimul bunurilor. De asemenea, actele de donație pot fi redactate astfel încât intenția donatorilor să fie cât mai limpede.
O altă măsură utilă este păstrarea unei evidențe clare a tuturor contribuțiilor financiare făcute pentru imobil. Chitanțele, facturile și extrasele de cont pot demonstra cine a plătit renovări, rate, taxe sau alte lucrări importante.
În cazul unui divorț, situația poate fi rezolvată printr-o înțelegere amiabilă între soți. Dacă nu se ajunge la un acord, instanța va analiza documentele, probele și contribuțiile fiecărei părți.
În funcție de situație, casa poate rămâne în proprietatea celui care a primit-o inițial, iar celălalt soț poate primi o sumă compensatorie. În alte cazuri, dacă există o înțelegere sau dacă situația o impune, se poate ajunge la valorificarea imobilului și împărțirea sumelor rezultate potrivit contribuțiilor stabilite.
Pentru cei care urmează să se căsătorească sau se află într-o situație asemănătoare, recomandarea practică este să documenteze totul, să discute deschis despre proprietăți și, dacă este necesar, să ceară sfatul unui specialist înainte de a lua decizii importante legate de bunuri imobile.