Cât costă 1 kg de pește înainte de Florii. Pensionarii abia au avut bani să își cumpere un caras
În fiecare an, în preajma Floriilor, prețul peștelui explodează. Este una dintre puținele perioade din Postul Paștelui când se permite consumul de pește, așa că cererea devine uriașă. Piețele sunt aglomerate, oamenii stau la coadă, iar prețurile urcă de la o zi la alta. Pentru cei cu venituri modeste, cum sunt mulți pensionari, cumpărarea unui kilogram de pește devine aproape un lux.
În zilele dinaintea Floriilor, peștele nu mai este doar o alegere alimentară, ci un simbol religios, o tradiție care trebuie respectată. De aceea, mulți români, chiar dacă nu au un buget generos, se străduiesc să pună măcar o porție de pește pe masă. Însă nu e deloc ușor.
Un kilogram de crap, de exemplu, poate ajunge la prețuri de peste 30 de lei, iar dacă vorbim de pești mai „rafinați” cum ar fi dorada sau somonul, suma poate trece de 50–60 de lei pe kilogram, ba chiar și mai mult. Pentru o familie care trăiește doar din pensie, aceste sume înseamnă sacrificii. Mulți pensionari vin în piață cu gândul să cumpere măcar un pește mic, un caras sau un biban de apă dulce, care sunt ceva mai ieftini. Chiar și așa, un kilogram de caras nu mai costă ca altădată – prețul poate urca la 18–20 de lei pe kilogram, iar dacă peștele este mai mare sau mai proaspăt, se duce și mai sus.
Se întâmplă adesea ca bătrânii să stea în piață și să se uite lung la tarabe, să întrebe prețul, să calculeze în gând dacă își permit, și apoi să ceară doar un singur pește mic, pe care vânzătorul îl cântărește și îl taie. Pentru unii, este singura ocazie din an când mănâncă pește proaspăt. Cu lacrimi în ochi, unii povestesc că își amintesc de vremurile când un kilogram de pește era accesibil și când toată familia se aduna în jurul mesei de Florii.
În contrast, pentru cei care au venituri mai bune, oferta este mai variată – pești exotici, fileuri de somon, ton sau fructe de mare. Dar pentru pensionarii obișnuiți, peștele de Florii înseamnă carasul clasic, pe care îl prăjesc în făină de mălai și îl servesc cu mujdei, așa cum făceau și bunicii lor.
Această discrepanță între dorință și posibilitate devine mai evidentă în perioadele de sărbătoare. În ciuda dificultăților, oamenii fac eforturi – renunță la alte alimente, strâng câțiva lei din pensia mică sau așteaptă reduceri în ultima zi, când comercianții vor să-și lichideze marfa. Florile, credința și tradiția încă îi îndeamnă pe români, mai ales pe cei în vârstă, să țină obiceiurile, chiar dacă pentru un simplu caras trebuie să se lipsească de altceva.
Așadar, deși pare banal, un kilogram de pește înainte de Florii poate spune multe despre realitatea economică a țării – despre pensii mici, despre sacrificii mari și despre respectul profund față de tradiții, chiar și în fața greutăților.