Părintele Ioan și-a adunat ultimele puteri și a vorbit despre moartea fiului său, Matei. Singurele cuvinte pe care a reușit să le rostească în ziua înmormântării
Durerea unui părinte care își pierde copilul este greu de pus în cuvinte. În ziua în care Matei a fost condus pe ultimul drum, Părintele Ioan a găsit cu greu puterea de a sta în fața celor adunați. Slăbit de suferință, cu privirea pierdută și vocea stinsă, a rostit doar câteva cuvinte, dar suficiente cât să frângă inimile tuturor celor prezenți.
Cei care l-au cunoscut spun că Părintele Ioan a fost dintotdeauna un om puternic, un sprijin pentru alții în momentele grele. De data aceasta, însă, durerea l-a copleșit. Pierderea fiului său, Matei, a lăsat un gol imposibil de umplut, iar tăcerea lui a spus mai mult decât orice discurs.
În fața sicriului, cu mâinile tremurânde, părintele a privit pentru ultima dată chipul fiului său și a reușit să spună doar atât: „Dumnezeu să te primească în lumină, copilul meu…”. Apoi s-a oprit. Nu a mai putut continua.
Cuvintele simple, rostite cu o voce aproape stinsă, au fost suficiente pentru a transmite întreaga durere a unui tată rămas fără fiu. Cei prezenți au izbucnit în lacrimi, iar momentul a fost unul de o încărcătură emoțională greu de descris.
Pentru Părintele Ioan, credința a fost întotdeauna sprijinul său. Chiar și în această zi sfâșietoare, puținele cuvinte rostite au fost o mărturie a iubirii nemărginite pentru fiul său și a speranței că despărțirea nu este una definitivă.
Uneori, tăcerea și câteva cuvinte simple spun mai mult decât orice predică. Iar în ziua înmormântării lui Matei, acestea au fost singurele pe care un tată îndurerat a putut să le ofere lumii.