Lucian Viziru, cunoscut actor și fost sportiv de performanță, a vorbit deschis despre copilăria sa și despre rolul important pe care mama sa l-a avut în formarea lui ca om. Invitat în emisiunea „În Oglindă” cu Mihai Ghiță, artistul a oferit o perspectivă sinceră și profundă asupra vieții sale dincolo de scenă și camere de filmat.
O copilărie discretă, dar plină de prezență maternă
Chiar dacă nu aveau o comunicare frecventă în familie, Lucian a mărturisit că mama sa era o prezență constantă și un sprijin tăcut, dar solid:
„Mama era omniprezentă. Chiar dacă nu comunicam foarte des, știam că este acolo pentru mine. Dacă aveam nevoie, mă puteam baza pe ea.”
Familia Viziru avea un fundal sportiv puternic, iar regulile erau simple: susținere reciprocă, fără multe explicații. Bunicul său, Gheorghe Viziru, a fost primul campion național al clubului Steaua și antrenor al echipei de Cupa Davis. Cu asemenea rădăcini, spiritul competitiv și disciplina erau parte din viața de zi cu zi.
„În familia noastră nu exista obiceiul discuțiilor lungi. Ne susțineam, dar fără să analizăm prea mult. Așa am fost crescuți.”
Despre greutățile familiei și relația părinților
Lucian a vorbit și despre atmosfera tensionată din familie, în special în relația dintre părinții săi. Deși nu au divorțat, certurile și distanțarea emoțională erau evidente pentru el, chiar și de la o vârstă fragedă.
„Știam că nu se înțeleg și că sunt aproape de o despărțire, dar divorțul era o rușine în acea vreme. Faptul că dormeam toți sub același acoperiș îmi dădea liniștea de care aveam nevoie.”
Chiar și așa, mama lui Lucian a rămas un pilon de susținere. Ea era cea care îl ducea la antrenamente, la cursuri de limbi străine și la școală, asumându-și multe dintre responsabilitățile zilnice:
„S-a chinuit mult cu mine, să mă ducă peste tot. Mai făcea și tata uneori aceste lucruri, dar relația lor era complicată și, practic, trăiau separat.”
Un copil crescut cu realism, dar și cu iubire tăcută
Lucian Viziru a reușit să transforme toate aceste experiențe într-o perspectivă matură asupra vieții de familie. Astăzi, el se bucură de o căsnicie stabilă și de rolul de tată, fiind recunoscător pentru lecțiile învățate din trecut.
Mărturisirea sa este o invitație la empatie și la înțelegerea nuanțelor din viața de familie – acolo unde nu totul se exprimă prin cuvinte, dar unde prezența și efortul constant pot spune cel mai mult.