La un an de la moartea Teodorei Marcu, soțul ei, Alex Marcu, vorbește deschis despre efortul de a-și ține familia pe linia de plutire, între muncă, rutină și terapie.
Teodora Marcu, în vârstă de 23 de ani, a murit într-un complex rezidențial de lângă București. În acele momente, era însărcinată și se afla cu fetița lor de trei ani. Potrivit informațiilor relatate la acel moment, tânăra a fost împușcată de Robert Lupu, un bărbat mai în vârstă, presupus fost partener, care ar fi amenințat-o în repetate rânduri. După atac, acesta s-a sinucis.
Pentru Alex Marcu, ideea de a merge mai departe a devenit o disciplină zilnică. Spune că munca, repetițiile și spectacolele îl țin ancorat, iar rutina îl ajută să facă față amintirilor.
„Rutina, rutina mă ajută, spectacolele. Cea mică este ok, în mare, îi place foarte mult să picteze. Și eu sunt ok, nu am alte posibilități. Pregătim curând parastasul de un an, cam într-o lună. Mama Teodorei este și ea ok, mă ajută foarte mult cu fata, mai stă cu ea când eu sunt plecat la spectacole. Da, am visat-o pe Teodora, nu mai țin minte exact în ce context. În general, când o visez, o visez ca și cum ar fi încă în viață și ca și prezență o simt, nu știu cum să explic.”
Artistul spune că fetița își găsește în pictură un mod de a-și exprima emoțiile, iar familia rămâne principalul sprijin. Mama Teodorei îl ajută cu cea mică atunci când el este plecat la spectacole.
Despre visele cu Teodora, Alex vorbește cu reținere, dar recunoaște că uneori o simte ca pe o prezență vie, greu de explicat în cuvinte.
În același timp, se pregătește parastasul de un an, iar Alex încearcă să păstreze un echilibru între scenă și casă, astfel încât fetița să aibă repere, liniște și un program cât mai stabil.
După tragedie, tatăl și copilul au început un proces de sprijin psihologic. Alex colaborează cu doi terapeuți, iar fiica sa merge la un specialist dedicat traumelor din familie.
Micuța participă săptămânal la ședințe de tip Sandplay, o formă de terapie prin joc în nisip, care ajută la exprimarea și reglarea emoțiilor.
„Eu și lucrez cu trei psihologi. Unul pentru cea mică, cu care trebuie să țin legătura în permanență, și doi pentru mine. Psihologul care lucrează cu cea mică este specializată pe chestii de genul acesta, decese în familie, Maria se numește, face terapie cu nisip, Sandplay. Se spune că nisipul descarcă energiile negative. De când s-a întâmplat, fetița face săptămânal terapie. Ca feedback, psihologul mi-a spus că, ușor, ușor, acceptă.”
Alex explică faptul că sprijinul terapeutic, alături de câteva principii personale, îl ajută să rămână funcțional. Unul dintre primele sfaturi primite a fost să evite repovestirea repetată a traumei, pentru a nu-și redeschide rana la nesfârșit.
„Iar eu lucrez cu doi psihologi. Da, acesta este motivul pentru care reușesc să merg mai departe, acest lucru, dar și principiile de viață. Ca și principiu de viață, așa, pe scurt: Nimic nu moare, nimic nu dispare, totul se întoarce. Nu vreau să intru în detalii, chestiile de genul mă afectează pe mine. Primul sfat de la psiholog a fost acesta: ai grijă că te vor suna toți prietenii să povestești, cu cât povestești mai mult, cu atât uiți mai greu și te afectează. Și am realizat că așa este. M-am ferit atât cât am putut, când nu am putut, nu m-am ferit… Încerc să evit pe cât posibil.”
Pentru copil, continuitatea ședințelor și observarea atentă a reacțiilor sunt importante. Pentru tată, dialogul constant cu terapeuții și păstrarea rutinei par să fie instrumentele prin care își menține stabilitatea de zi cu zi.
În perioada următoare, Alex Marcu își împarte timpul între repetiții, spectacole și organizarea parastasului de un an, încercând să îi ofere fiicei sale un spațiu cât mai sigur și previzibil.