Taxa pe câine a fost introdusă în România. Cât este și de ce o plătesc și oamenii fără patrupezi
În 2025, o veste neașteptată a început să stârnească discuții aprinse în întreaga țară: a fost introdusă oficial taxa pe câine. Deși, în teorie, măsura urmărește să aducă un control mai bun asupra populației canine și să ajute la întreținerea adăposturilor pentru animale, aplicarea acesteia a generat o serie de controverse – mai ales pentru că, în unele cazuri, taxa a ajuns să fie impusă și persoanelor care nu dețin câini.
Valoarea taxei variază în funcție de localitate și de deciziile luate la nivelul autorităților locale, dar, în general, se situează între 100 și 500 de lei anual pentru fiecare câine declarat. Suma nu este una neglijabilă, mai ales pentru cei care trăiesc din venituri modeste. Deținătorii de animale de companie spun că taxa este încă un obstacol care îi descurajează să îngrijească patrupedele cu responsabilitate, în loc să le abandoneze.
Ceea ce a ridicat însă și mai multe semne de întrebare a fost faptul că, în unele orașe și comune, locatarii unor blocuri s-au trezit că trebuie să plătească „contribuții pentru animale”, chiar dacă nu dețin niciun câine. Motivația a fost că aceste sume ar acoperi întreținerea spațiilor comune, igienizarea scărilor sau chiar eventualele daune produse de animalele din bloc. Mulți oameni au considerat acest lucru absurd: să plătească o taxă pe ceva ce nu folosesc, nu dețin și, uneori, nici nu acceptă.
Situația a creat confuzie, mai ales pentru că nu a existat o comunicare clară din partea autorităților. Cei fără animale se întreabă firesc: de ce trebuie să plătească pentru ceva ce nu le aparține? Răspunsurile oferite variază. Unii oficiali spun că este vorba de o taxă colectivă pentru întreținerea ordinii și curățeniei în jurul blocurilor. Alții susțin că banii merg către fonduri locale folosite pentru adăposturile de câini fără stăpân. Problema apare atunci când oamenii nu văd nicio îmbunătățire în gestionarea câinilor vagabonzi, dar se trezesc cu taxe noi în buzunar.
Pensionarii, persoanele singure sau cei cu salarii mici resimt cel mai puternic această povară. Pentru ei, chiar și o sumă aparent mică poate face diferența între o factură plătită la timp și o amânare. Mulți cer eliminarea taxei sau cel puțin o reformulare clară: să fie aplicată strict proprietarilor de animale, nu întregii comunități.
Pe de altă parte, susținătorii acestei măsuri spun că taxa este necesară și că poate duce, pe termen lung, la o mai bună gestionare a câinilor abandonați și la o reducere a cazurilor de agresiune canină. Mai mult, dacă este aplicată corect și controlată riguros, ea poate stimula și responsabilizarea deținătorilor de animale – în special în ceea ce privește sterilizarea, vaccinarea și înregistrarea câinilor.
În concluzie, taxa pe câine aduce cu sine o problemă de fond: lipsa unei strategii clare și a unei aplicări echitabile. Fără o reglementare unitară, riscul este ca o idee bună – sprijinirea controlului canin – să devină o povară nedreaptă pentru cei care nu au nicio legătură cu subiectul. Dacă autoritățile nu vor clarifica cine plătește, cât și de ce, tensiunile sociale vor continua să crească, iar încrederea în deciziile publice va scădea și mai mult.