Gică Petrescu, un veritabil trubadur al secolului trecut, rămâne unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii ușoare și de petrecere pe care i-a avut România. Cu o carieră impresionantă ce a traversat decenii, Gică Petrescu a lăsat în urmă o moștenire muzicală de neprețuit, cu piese care continuă să fie fredonate și astăzi, precum „Căsuța noastră”, „Uite-așa aș vrea să mor” și „Du-mă acasă, măi tramvai”. Deși viața sa părea să fie o continuă sărbătoare, dincolo de lumina reflectoarelor s-a confruntat cu momente dificile, iar sfârșitul său a fost unul trist și solitar, într-un apartament din București.
### Primii ani și începuturile carierei
Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 în București și a început să manifeste o pasiune pentru muzică încă din copilărie. De mic, a luat lecții de pian sub îndrumarea mamei sale și a studiat vioara cu profesorul Glattauer, conform volumului „Viața și cântecele lui Gică Petrescu” (Editura Viitorul Românesc, 1993). Cu toate acestea, chitara a fost instrumentul care l-a cucerit definitiv, iar părinții săi, observând talentul său, i-au angajat un profesor de chitară.
Tânărul Gică a urmat cursurile Liceului „Gheorghe Șincai”, iar în paralel, a cântat în ansamblul școlar, acompaniindu-se la chitară. La vârsta de 15 ani, a fost descoperit de compozitorul Ion Vasilescu, cel care i-a deschis calea către scena artistică profesionistă, ducându-l la Radio. La 18 ani, proaspăt absolvent al liceului, a debutat într-o formație studențească, cântând la baluri și concerte de estradă.
### Ascensiunea carierei: De la restaurante la scenă
Primul său contract de solist l-a avut la grădina restaurantului „Princiar” de pe Șoseaua Kiseleff, unde a cântat alături de naistul Fănică Luca. În vara anului 1933, a fost angajat ca solist vocal al restaurantului „Lafayette” de pe Calea Victoriei. În anii ’30, Gică Petrescu și-a consolidat statutul profesional, cântând la Cazinoul din Sinaia și la Radio, alături de orchestra reputatului muzician Iulian Ghindă. Începând cu anul 1936, a înregistrat tot mai des la casa de discuri „Odeon”.
Anii ’40 au fost marcați de recunoașterea sa ca profesionist. A cântat la teatre renumite precum „Alhambra”, „Gioconda”, „Boema” și „Savoy”, sub conducerea lui Ion Vasilescu, și a colaborat cu compozitori importanți ai vremii, printre care Elly Roman, Mișu Constantinescu și Gherase Dendrino. În 1946, melodiile „La margine de București”, „Suflet candriu de papugiu” și „Costică, Costică” l-au consacrat definitiv, iar prestația sa l-a impresionat chiar și pe marele violonist Yehudi Menuhin.
### Turnee internaționale și colaborări de prestigiu
De-a lungul carierei sale, Gică Petrescu a susținut mii de concerte în întreaga lume și a lansat zeci de albume, devenind un nume de referință în muzica ușoară românească. Printre locurile emblematice unde a cântat se numără celebrele restaurante și teatre de revistă ale Bucureștiului, unde a oferit spectacole memorabile. De asemenea, a cântat pentru personalități de seamă precum regele Mihai și Louis Armstrong, un moment marcant în cariera sa internațională.
Cu un repertoriu vast și o discografie impresionantă, Gică Petrescu a stabilit un record în privința numărului de piese compuse și interpretate, peste 1.500, multe dintre acestea devenind șlagăre fredonate de generații întregi. Melodii precum „Căsuța noastră”, „Uite-așa aș vrea să mor” și „Du-mă acasă, măi tramvai” au rămas în istoria muzicii românești și continuă să fie apreciate și astăzi.
### Apariții TV și turnee în străinătate
Anul 1960 a marcat începutul aparițiilor sale televizate, iar în anii următori a participat la două turnee de mare succes. Unul a avut loc la Paris, unde a cântat alături de Stela Popescu și Mircea Crișan, iar celălalt în Israel, unde a evoluat împreună cu Florin Piersic și Doina Badea. În perioada 1966-1971, Gică Petrescu a înregistrat celebrele șlagăre care i-au definit cariera, piese care au fost înregistrate la Electrecord.
### Viața personală și pierderea soției
Viața personală a lui Gică Petrescu a fost marcată de dragostea sa pentru Cezarina Moldoveanu, poetă și scriitoare, care i-a fost soție timp de 34 de ani. Moartea acesteia, în august 1989, l-a dărâmat pe artist, afectându-i profund starea de spirit. Pentru o perioadă îndelungată, Gică Petrescu a refuzat să mai susțină spectacole, iar pierderea sa personală a avut un impact devastator asupra carierei sale.
„Vesel în viaţă am fost când trăia Cezarina şi mergeam cu ea în turnee şi aveam mare succes,” mărturisea artistul, subliniind cât de importantă a fost prezența soției sale în viața sa profesională și personală.
### Recunoașterea talentului său și contribuțiile aduse muzicii românești
De-a lungul carierei, Gică Petrescu a fost distins cu numeroase premii și decorații. În 1964, a primit titlul de „Artist Emerit al Republicii Populare Române”, iar în 1968 i s-a acordat Ordinul „Meritul Cultural” clasa a II-a. Pe parcursul carierei sale, a fost recunoscut nu doar pentru talentul său muzical, ci și pentru faptul că a dus muzica românească peste hotare.
Un moment special a avut loc în 2003, când președintele Ion Iliescu i-a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, o distincție oferită cu ocazia împlinirii vârstei de 88 de ani, pentru cariera sa artistică de excepție.
### Sfârșitul unei legende
Ultimii ani din viața lui Gică Petrescu au fost marcați de singurătate și probleme de sănătate. Retras din viața publică, artistul a fost găsit mort în apartamentul său din București pe 18 iunie 2006. A fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu, lăsând în urma sa o moștenire muzicală de neegalat.
Deși ultimii ani au fost grei, în care artistul s-a confruntat cu boala și cu pierderea soției, moștenirea sa muzicală continuă să inspire și să aducă bucurie generațiilor viitoare. Melodiile sale nemuritoare, care au capturat sufletul neamului românesc, rămân o parte esențială din cultura muzicală a României, iar numele lui Gică Petrescu va fi întotdeauna asociat cu autenticitatea, talentul și pasiunea pentru muzică.